Nu îmi găsesc locul

Salut. Da, urmeaza încă o postare de lamentare de seară, puteți da skip.

Sunt la vârsta aceea când mai toți cunoscuții sunt căsătoriți de ceva timp și au deja copii mici. Simt că viața trece pe lângă mine și nu progresez în niciun fel, nu simt nicio împlinire, pe niciun plan. Trăiam totuși într-un soi de bulă, aveam o rutină, cât de cât. Nu îmi doresc decât o viață confortabilă, simplă și persoane dragi, mă doare în 🌺 de quarterly results, de stakeholders, de promovări și ierarhii. Ultima lună, în schimb, a declanșat un nou episod depresiv... în fine, motivele le știm cu toții.

Am trecut peste 1000 de variante, de multiple ori, inclusiv emigrarea, toate au niște minusuri substanțiale (am anumite responsabilități să spunem) și îmi este teamă să nu fac vreo prostie pe care să o regret, rămânând astfel pe loc, dar timpul trece, părul alb se înmulțește, simt că viața se cam termină aici și doar aștept să mor. Îmi displace total și orașul actual, dar nu prea am ce face și în plus, "acasă" nu este neapărat un loc... Aștept cu o ușoară greață să văd ce ne rezervă anul viitor.

Se regăsește careva? Ați depășit această senzație cumva? Cum?

Dacă se poate, nu sugerați că trebuie să îl cunosc pe Iisus sau alte asemenea, pls.